sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Adevarul despre EMINESCU

Adevarul despre Eminescu

Adevarul asupra vietii si mortii Romanului Absolut, dupa cum il numea ganditorul Petre Tutea.
Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.
Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist - ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.
Conservator
Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza - „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba“. „Stapan pe limba neaosa“ si cu o „neobisnuita caldura sufleteasca“, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator „iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse“. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator – a aratat clar pozitia lui Eminescu: „Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul ,,Timpul“.

De la Nistru pan’ la Tisa
Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie“) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne - apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.
Lovit la Timpul
Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii - ,,la ciolan“, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: „si mai potoliti-l pe Eminescu!“). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camasile si partidul ca cizmele?“ Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.
Societatea Carpatii – serviciul secret roman al Daciei Mari
In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi – Societatea Carpatii. Societatea isi propunea - conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca“. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de „Societatea Carpatii“ ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii“ era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la }ara, dar executa si actiuni conspirative.
Urmarit de spionii Austro-Ungariei
Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: „Societatea Carpatii“ a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie - n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.
S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente“. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul“, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invata-mant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei "Dacii Mari". Sacareanu, redactorul adjunct de la „Romana libera“, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor“. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)
Tradatorii
Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii“, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt“ si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. n contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele „Societatii Carpatii“, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat... spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: „informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala“).
Nationalistii, urmariti si de rusi
Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de «network» care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii“, au mai aparut la Budapesta Societatea „Petru Maior“, la Viena „Romania juna“, la Cernauti „Junimea“,„Dacia“, „Bucovina si Moldova“, in Transilvania societatea „Astra“ si, in vechea Romanie, „Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie“, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

Incomodul Eminescu
Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: "Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea „iridenta“ a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute“. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din „Timpul“, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. n 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar - ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.
Stia ca i se pregateste ceva
Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. n 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv ,,apropiati“ interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. n cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.
Interzis si internat
Guvernul a desfiintat ,,Societatea Carpatii“ chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului „Societatii Carpatii“ au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.


Suprimarea incepe de la 33 de ani
„Directiva de sus“ s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele ,,interese de stat“ l-au nimicit pe tanarul redactor - potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar - bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele - cica sa nu fie distruse - depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. n manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al „Societatii Carpatii“. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat ,,subversive“, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica „masurilor active“ specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul ,,operativ“.
Otravit cu mercur
Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul - nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. n 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este „bietul Eminescu“. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si denigrat de anti-romani.
Eminescu nu a fost nebun
Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala - cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.
Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: „Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica“. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat“ pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. n manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. „Tinta“ Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si „grupuscule elitiste“ - in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.

Profetii testamentare :

,,Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărînă se depune.
Mîna care-au dorit sceptrul universului şi gînduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scînduri…
Or să vie pe-a ta urmă, în convoi de-nmormîntare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră.
Iată tot ce te aşteaptă.Ba să vezi… posteritatea este înca şi mai dreaptă.Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?Ei vor aplauda desigur biografia subţireCare s-o-ncerca s-arate că n-ai fost un lucru mare,C-ai fost om cum sunt şi dînşii… Măgulit e fiecareCă n-ai fost mai mult ca dînsul. Şi prostatecele năriŞi le umflă orişicine în savante adunăriCînd de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainteC-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege,Rele-or zice că sunt toate cîte nu vor înţelege…Dar afară de acestea, vor căta vieţii taleSă-i găsească pete multe, răutaţi şi mici scandale —Astea toate te apropie de dînşii… Nu luminaCe în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce suntÎntr-un mod fatal legate de o mînă de pămînt;Toate micile mizerii unui suflet chinuitMult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit''.

Interviu cu maica Siluana Vlad

Interviu preluat din Ziarul Lumina

„Fără înţelepciunea Bisericii, nu putem ajunge la bucurie“

În toamna acestui an, într-o casă din centrul Iaşilor, a apărut Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, în care ostenesc măicuţele Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul“.
Poate exista o mănăstire într-o casă obişnuită din centrul unui oraş?
La această întrebare, maica Siluana ne răspunde: „Da, pentru că mănăstirea nu înseamnă o biserică înconjurată de nişte clădiri în care locuiesc călugării. Mănăstirea înseamnă comuniunea unor oameni uniţi într-o familie duhovnicească, aşa cum Biserica înseamnă adunarea tuturor credincioşilor în jurul Sfântului Potir. Noi suntem o familie în Hristos-Domnul, care poate să aibă ca locaţie clădiri şi ziduri tradiţionale, un cort sau o scorbură într-o pădure în caz de prigoană, cutremur sau inundaţie, sau parterul unei case obişnuite“. Viaţa călugărului e condusă de „vântul care suflă unde voieşte şi noi credem că aşezarea noastră aici este lucrarea lui Dumnezeu!“.
Aşadar, mănăstirea cu hramul „Sfântul Siluan Athonitul“ este formată deocamdată din opt măicuţe care au ales însă ca „firmă“ a casei numele principalului lor mod de rugăciune: Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. În acest centru de slujire şi misiune măicuţele ostenesc, după o rânduială care, deşi pare modernă, este într-o profundă ascultare de Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe.
Vorbind despre această „originalitate“ a slujirii pe care o conduce, maica Siluana Vlad ne-a explicat că tot ce face un monah nu este altceva decât rugăciune întrupată în tot locul şi în tot ceasul vieţii sale închinate lui Dumnezeu: de la rugăciunea liturgică, de chilie, din inimă şi din ascultările de obşte, până la slujirea fraţilor din lume. Lucrarea unei mănăstiri este să se roage pentru cei care nu ştiu, nu pot sau nu vor să se roage şi să arate cum poate omul să trăiască şi să se bucure de viaţa lui fiind creştin. Rugăciunea nu este o activitate cerebrală sau doar o citire sau cântare de texte sacre, ci este o relaţie vie cu Dumnezeu cel Viu, relaţie prin care curge puterea Lui în viaţa noastră.
La întrebarea dacă măicuţele nu intenţionează să aibă o mănăstire mai „adevărată“, maica Siluana ne răspunde că „noi intenţionăm, în primul rând, să rămânem sub ascultare. Desigur că ne-am bucura să avem o mănăstire cu biserică, chilii, gard înalt, grădină de flori şi de zarzavat etc., dar suntem deplin bucuroase şi aici, pentru că avem tot ce ne trebuie pentru slujirea şi mântuirea noastră“.
„Bucuria călugărului este ca o şcoală“
În afară de slujbele şi ascultările specifice mănăstirii şi centrului, măicuţele au, fiecare, câte o zi pe lună de „pustie la chilie“ şi, în fiecare zi, un timp de chilie pentru rugăciune, tăcere şi lectură. Ca lectură, pe lângă pravila zilnică obligatorie: Psaltire, Vechiul şi Noul Testament şi Învăţăturile Sfântul Siluan, fiecare poate alege, cu binecuvântare, după nevoi şi vocaţie, şi alte scrieri duhovniceşti. „Nevoinţa noastră, spune maica Siluana, e centrată pe slujirea ca iubire şi cuprinde, în ciuda tuturor suferinţelor inerente vieţii pe acest pământ, trăirea multor bucurii simple în care pregustăm bucuria cea mare, pe care ne-o făgăduieşte şi dăruieşte Domnul. Bucuria călugărului este ca o şcoală atât pentru el, cât şi pentru aproapele. Omul, dacă te vede amărât sau îmbufnat, va zice: «Vai de mine! Nu mă mai duc la biserică, să n-ajung ca asta». Bucuria călugărului este mărturia de credinţă a celui ce ştie de ce trăieşte: el aşteaptă «viaţa veacului ce va să vie» şi crede în lucrarea lui Dumnezeu, Care preface orice întristare în bucurie dacă omul se îndură să I-o dea Lui“.
„Ascultările“ de la Centrul „Sfinţii Arhangheli“
Pe lângă ascultările privind slujbele şi viaţa de obşte, maicile de la Centrul „Sfinţii Arhangheli“ răspund la scrisorile sau întrebările de pe site, susţin seminarii de formare pentru cei care solicită şi organizează, la cerere, consiliere individuală şi de grup pentru diferitele nevoi ale celor interesaţi. Maica Siluana susţine şi un seminar on-line „Să ne vindecăm iertând“, iar celelalte măicuţe oferă consiliere pentru tinerele care sunt în situaţia de a avorta şi cer ajutor şi colaborează cu „Provita“ şi „Dreptul la Viaţă“, pentru femeile care au viaţa răsturnată din cauza avorturilor. Acum sunt pe cale de a iniţia un grup de consiliere pentru persoanele care suferă de co-dependenţă.
Un loc important în activitatea măicuţelor îl ocupă cea de formare duhovnicească. Formarea aceasta este cu totul specială, pentru că oferă o îmbinare a înţelepciunii seculare cu înţelepciunea Bisericii. Înţelepciunea Bisericii este dumnezeiască, fără ea nu putem ajunge la bucurie şi la rezolvarea problemelor noastre, iar înţelepciunea omenească ne ajută să ne cunoaştem limitele şi neputinţele firii noastre căzute. Înţelepciunea acestei lumi, pe lângă latura ei nebună care aleargă mereu după mai multe şi mai rafinate plăceri distructive, a făcut şi face şi mari eforturi de a rezolva problema suferinţei umane. Dar, în problema suferinţelor sufleteşti, tot ce a reuşit până acum este doar o uriaşă ofertă de „îngrijiri paleative“, anesteziante, calmante, antidepresive şi euforizante… „Este păcat de atâta risipă de inteligenţă omenească - spune maica Siluana - care oferă un diagnostic bun, dar nu poate ajunge la nici un rezultat fără Dumnezeu.“
„Cei care participă la cursurile de formare devin, la rândul lor, formatori“
„Înţelepciunea omenească pusă în slujba bolilor sufleteşti ale omului seamănă cu un ecograf foarte bun, mai spune maica. O ecografie bună te lămureşte în privinţa aspectelor ascunse ale bolii tale şi te ajută, când mergi la doctor, să te vindece. Cum Doctorul sufletelor noastre este Dumnezeu, ne putem folosi de înţelepciunea omenească (tot darul Lui, nu?) pentru a ne cunoaşte bolile ascunse ale sufletului, pe care mentalitatea modernă refuză să le mai numească patimi, şi să ştim că pierim dacă nu alergăm la Vindecătorul nostru, Dumnezeu. Greu primeşte omul zilelor noastre îndemnul de a păzi porunca iertării, de exemplu, dar de va vedea prin «metode ştiinţifice» care este consecinţa urii sau a ţinerii de minte a răului asupra fericirii sale, degrabă va dori să înveţe a ierta.
Această modernă «stratagemă» nu este decât o nouă modalitate de a contribui la lucrarea cea dintotdeauna a Bisericii, care îşi cheamă acasă fiii rătăcitori şi risipiţi prin pustia suferinţelor acestui veac întunecat.“
Aşadar, osteneala măicuţelor de la Centrul de Formare şi Consiliere este dublă: pe de o parte, îl ajută pe cel rătăcit sau derutat să afle drumul către „acasa“ care este Biserica, ieşindu-i în întâmpinare acolo unde îl doare pe el, şi, pe de altă parte, îi ajută pe cei care se află în slujba suferinţei umane să facă acelaşi lucru prin metode mai adecvate mentalităţii moderne. Din acest motiv, apelează la ele atât cei ce au nevoie de o călăuzire sau sfat pe Cale, cât şi medici, profesori sau preoţi care doresc să înveţe acest mod de a „pescui“ oameni pentru Hristos. „Mulţi medici sau psihologi, care vor să fie specialişti creştini fără a fi suspectaţi sau învinuiţi de „prozelitism“, învaţă prin seminariile noastre să-şi aşeze întreaga ştiinţă pe învăţătura Bisericii despre om şi rostul lui în lume. Astfel, învăţăm cum să comunicăm atât după ştiinţele academice, cât şi ca mădulare vii ale Bisericii. Misiunea Bisericii este o ofertă a modului, a chipului dumnezeiesc de a fi încă de aici, din această viaţă, folosind toate darurile ei. Asta se mărturiseşte cu viaţa, cu felul tău de a fi. Astfel, cei care participă la cursurile de formare devin, informal, şi ei formatori, adică schimbă realitatea din jur prin chiar noul lor mod de viaţă.“
La seminariile Centrului mai participă preoţi, preotese, profesori de religie, pentru a duce mai departe, în parohii şi în şcoli, modul acesta interactiv de învăţare şi creştere duhovnicească. „Este o învăţare ce porneşte de la «elev» şi nevoile lui, iar nu de la «dascăl», şi ne-a fost predată de Însuşi Mântuitorul“, ne explică maica, dând ca exemplu întâlnirea Sa cu femeia samarineancă, la fântâna lui Iacob.
Vindecarea prin iertare
O modalitate de slujire foarte modernă şi mai neobişnuită pentru cea monahală este cea prin intermediul internetului.
Astfel, pe siteul www.sfintiiarhangheli.ro sunt mai multe rubrici care vin în întâmpinarea celor care se confruntă cu diferite probleme. Pe pagina de internet amintită se găsesc materiale care te pun pe gânduri, te provoacă, şi exerciţii practice, şi rugăciune. Oamenii pot adresa întrebări la secţiunea „Maica Siluana vă răspunde“ sau se pot înscrie la seminarul on-line intitulat „Să ne vindecăm iertând“. „Până când nu-i iert pe cei care mi-au făcut primele dureri, eu voi întâlni în viaţă doar «ghinioane» care mă vor face să retrăiesc suferinţa aceea ca şi când m-aş afla într-o misiune neterminată. Şi n-o voi termina până nu voi învăţa să iert. Acest seminar îl ajută pe om, în primul rând, să conştientizeze ce l-a durut şi ce se repetă în viaţa lui, în al doilea rând, cum a răspuns şi răspunde la durere. Poţi răspunde într-un mod păcătos sau ascultând poruncile dumnezeieşti. Apoi, e nevoie să conştientizeze că nu poate ierta fără Dumnezeu, Sigurul Care iartă cu adevărat. Experienţa contează numai în sensul că te ajută să descoperi că nu te ajută la nimic, pentru că nu pe ea te poţi baza ca să-ţi schimbi viaţa“, mai spune maica Siluana.
Gânduri de viitor
În viitor, Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ îşi va lărgi misiunea colaborând cu şcoli, grădiniţe, poliţie, penitenciare şi parohii. Până în prezent, a iniţiat deja colaborări cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi - şi cu Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cu aceasta din urmă, măicuţele vor desfăşura activităţi comune de informare şi formare a preoţilor din parohii, pentru a aborda ştiinţific şi spiritual dependenţa de alcool. Vor merge în parohii, mai ales la sate, iar părinţii care vor intra în acest program vor primi materiale informative cu privire la dependenţa de alcool şi le vor prelucra cu cei care suferă de cumplita boală numită alcoolism. Din cauza lipsei de informaţie despre alcoolism, mulţi oameni cred că nu se poate face nimic. Dar, este momentul să aflăm că alcoolismul este o boală atât spirituală, cât şi trupească, o boala a necunoaşterii sensului vieţii, o boală ce s-a înscris în trupul bolnav prin neputinţa de a metaboliza alcoolul ca un băutor obişnuit, o boală care îl ucide şi pe băutor, şi familia lui. „Pentru mine, durerea că mii de familii suferă de alcoolism (dependenţi şi co-dependenţi) nu va trece niciodată, pentru că mi-au murit înainte de vreme şi tată, şi frate din cauza alcoolului şi nu pot să zic că nu-mi pasă. Fiecare suntem o celulă dintr-un organism viu şi, dacă celula asta este sănătoasă, cele din jur vor dori acelaşi lucru“, încheie maica Siluana